România și Raytheon Missiles & Defense devin parteneri pentru producția de rachete SkyCeptor
Înțelegerea întărește apărarea României, contribuie la strângerea legăturilor de colaborare industrială și creează locuri de muncă la nivel local.
Momentul semnării Memorandumului de Înțelegere (MOU – Memorandum of Understanding, în engleză) pentru co-producția SkyCeptor® de către reprezentanții Guvernului și industriei românești de apărare a însemnat un prim pas pentru un parteneriat strategic pe termen lung.
Raytheon Missiles & Defense (RMD), o divizie a Raytheon Technologies, a dezvoltat SkyCeptor ca un interceptor kinetic accesibil pentru apărare anti-rachetă balistică și de croazieră cu rază lungă de acțiune. Această rachetă sol-aer neutralizează ținte prin coliziune directă la viteze mari. Poate fi folosită împtreună cu alte sisteme ale USA și NATO și există intenția de a o integra cu Soluțiile Global Patriot™, care fac parte din arsenalul de bază al apărării sol-aer românești.
“Achizițiile militare, colaborarea industrială și dezvoltarea unei industrii naționale de apărare puternice sunt elemente vitale pentru conturarea profilului de securitate al României ca țară membră a Unuiunii Europene și a NATO”, a spus Florin Spătaru, Ministrul Economiei, în timpul ceremoniei de semnare a acordului, în luna mai a anului 2022.
Impact pe scară largă
România este una dintre cele 17 națiuni, inclusiv Statele Unite, care se bazează pe Patriot pentru apărare integrată anti-aeriană și anti-rachetă. Co-producerea SkyCeptor în România va deschide oportunități de integrare pentru comunitatea globală Patriot în special în Europa, a spus Spătaru.
De asemenea, parteneriatul României cu Raytheon Missiles & Defense pentru SkyCeptor întărește industria românească de apărare prin crearea de noi locuri de muncă și accelerarea capabilităților de apărare ale țării.
“Ne continuăm eforturile de a trasforma industria de apărare într-un domeniu strategic, atât în termeni de securitate, cât și în termeni de contribuție economică. Scopul meu este acela de a atinge echilibrul economic și, în același timp, de a aduce valoare pe lanțul de producție din orice sector industrial”, a mai spus Spătaru.
La ceremonie au mai participat și reprezentanți ai companiei publice de apărare Romarm și ai subsidiarei sale, Electromecanica SA. Aceștia vor continua să co-producă SkyCeptor la Ploiești în colaborare cu Raytheon Missiles & Defense, companie al cărui președinte, Wes Kremer, a luat de asemnea cuvântul la eveniment.
“Suntem în pragul unui parteneriat durabil, prin care să generăm capabilitățile de apărare ale viitorului chiar aici, în România. Este mai mult decât un angajament de business”, a subliniat Kremer, “reprezintă o relație de colaborare strânsă cu industria românească, ridicată pe o fundație deja existentă... și pe un parteneriat pentru apărare împreună cu Guvernul României.”
Avantajele SkyCeptor
SkyCeptor oferă capabilități operaționale pentru doar o parte din costul altor efectori, ceea ce permite României și națiunilor sale partenere să-și construiască rezervele atât de necesare pentru propriile sisteme de apărare. Practic, acestea vor avea o capabilitate de foarte bună calitate, în cantitățile necesare contracarării eficiente a unui conflict. În plus, compatibilitatea interceptorului cu lansatoarele mobile oferă flexibilitate atât operațională, cât și în desfășurarea de forțe pe câmpul de operațiuni.
Un alt motiv pentru care SkyCeptor este considerat o componentă valoroasă a unui sistem de apărare este acela că este proiectat pentru integrare imediată (“plug-and-play”) cu diferite sisteme anti-aeriene și anti-rachetă cum este Patriot și poate fi integrat cu ușurință într-o varietate de scenarii de interacțiune.
Și, pentru că amenințările evoluează, adăugarea SkyCeptor la sistemul Patriot va livra capabilități de apărare avansate sub forma unor soluții accesibile din punct de vedere al costurilor. Sistemele sunt scalabile, permițând apărarea imediată a bunurilor prioritare, iar adăugarea mai multor unități de foc va proteja și alte bunuri adiționale.
Acordul cuprins în memorandumul de înțelegere pentru co-producția interceptorului SkyCeptor în România demonstrează nu numai dedicarea Raytheon Missiles & Defense față de industria și comunitatea românească, ci și dorința acesteia de a-și atinge scopul de a produce în regiune capabilități de protecție moderne și avansate la costuri accesibile.