Global Patriot™ Solutions este un sistem de apărare anti-rachetă constând în radar, tehnologie de comandă și control și mai multe tipuri de interceptori, toate aceste componente acționând împreună pentru detectarea, identificarea și neutralizarea rachetelor balistice tactice, a rachetelor de croazieră, dronelor, aeronavelor avansate și a altor amenințări.
Patriot stă la baza apărării antieriene și anti-rachetă a 18 țări.
Impact dovedit atât pe câmpul de operațiuni, cât și în timpul testelor desfășurate pe timp de pace
Începând de la prima utilizare, Patriot a fost folosit de cinci țări în nu mai puțin de 250 de acțiuni împotriva aeronavelor cu și fără pilot, a rachetelor de croazieră și a celor balistice tactice. Din ianuarie 2015, Patriot a interceptat peste 150 de rachete pe câmpurile de operațiuni de pe tot globul; peste 90 dintre aceste interceptări au implicat familia de rachete accesibile sol-aer GMT (Guidance Enhanced Missile) produse de Raytheon.
Aceste acțiuni au fost posibile datorită celor peste 3 000 de teste la sol și peste 1 400 de teste în aer ale căror rezultate au contribuit la performanța actuală a sistemului Patriot.
De fiecare dată când Patriot este testat sau trece prin simulări de tragere, inginerii descoperă noi moduri de a îmbunătăți sau îmbogăți sistemul. Imbunătățirile sunt necesare pentru că amenințările se schimbă constant și devin mai sofisticate.
Îmbunătățit continuu
Rezultatele acestor îmbunătățiri s-au materializat într-un sistem Patriot care este astăzi avansat, modern și capabil să contracareze tot spectrul de amenințări. Are același nume și scop principal pe care l-a avut Patriot și în trecut, dar aici se termină similitudinile.
Patriot a înglobat permanent noi tehnologii pentru a fi înaintea amenințărilor. Ca urmare, cu câteva excepții cum ar fi echipamentele de încălzire și răcire, marea parte a sistemului a fost modernizată constant în ultimii 17 ani.
Acest lucru este posibil pentru că arhitectura sistemului Patriot este flexibilă și proiectată astfel încât să permită îmbunătățiri constante.
Acest proces continuu de modernizare este finanțat de membrii parteneriatului Patriot – un consorțiu format din cele 17 țări care dețin sisteme Patriot și care a investit semnificativ în îmbunătățiri în ultimii 20 de ani.
Interoperabilitate între 17 țări
Raytheon a produs peste 240 de unități de tragere Patriot și le-a livrat clienților din 17 țări. Cele mai multe dintre aceste țări au ales să profite de avantajul pe care îl conferă flexibilitatea configurației Petriot și să își modernizeze și ei constant propriile sisteme.
Acest lucru se traduce prin interoperabilitate globală. Țările care au Patriot pot și chiar se antrenează împreună. Și, dacă va fi nevoie, vor acționa împreună pe câmpul de operațiuni.
Viitorul apărării antiaeriene și anti-rachetă
Sistemul Patriot are o traiectorie de creștere foarte bine definită care-l va menține înaintea amenințărilor până în 2048 și mai departe.